Cabinetul de neurologie

Boala Alzheimer (2)

2009-11-07T20:59:00.003+02:00

Tratamentul dementei Alzheimer

Dupa momentul punerii diagnosticului, se initiaza tratamentul in functie de severitatea bolii. Tratamentul poate fi initiat atat de medicul neurolog, cat si de psihiatru.

1. Dementa Alzheimer - forme usoare (MMSE 20-26):
Medicamentul de prima alegere este un inhibitor de colinesteraza, in functie de particularitatile individuale si de tolerabilitate:
- Donepezil (Aricept)
- Rivastigmina (Exelon)
- Galantamina (Reminyl)

2. Dementa Alzheimer - forme moderate (MMSE 11-19). In acest caz sunt indicati inhibitorii de colinesteraza, fie singuri, fie in asociere cu memantina sau memantina in monoterapie.

3. Dementa Alzheimer - forme severe (MMSE 3-10):
- Memantina este medicatia de prima alegere.
- Donepezilul in caz de intoleranta sau de lipsa de raspuns la memantina.

Inhibitorii de colinesteraza sunt preparate indicate in terapia pe termen lung a bolii Alzheimer. Insa, in stadiile avansate ale bolii se poate lua in considerare intreruperea tratamentului, daca familia relateaza medicului si acesta la randul sau observa lipsa oricarui beneficiu al tratamentului. In alte conditii, intreruperea terapiei trebuie evitata. Fie ca este vorba de prezenta unei boli acute ce necesita sau nu spitalizare, fie ca este vorba de o boala cronica ce necesita un anumit tratament, tratamentul cu inhibitori de colinesteraza trebuie continuat. Evident, in cazul aparitiei reactiilor adverse la unul dintre preparate sau in cazul lipsei de raspuns la un anumit preparat, acesta va fi inlocuit cu altul din aceeasi clasa.

De asemenea, trebuie avut in vedere si tratamentul factorilor de risc vasculari la pacientii cu dementa Alzheimer, mai ales in cazurile de dementa Alzheimer asociata cu boli cerebrovasculare.
Dupa diagnosticarea corecta si inceperea tratamentului, pacientii sunt evaluati dupa un interval de 2 luni pentru a stabili care este tolerabilitatea preparatului cu care s-a inceput tratamentul. Ulterior, monitorizarile pot fi facute in intervale de timp variabile (intre 3 si 6 luni). Aceste monitorizari periodice sunt necesare pentru a observa evolutia afectiunii sub tratament, eventual consemnarea stabilizarii sau a incetinirii evolutiei.

Boala Alzheimer (1)

2009-09-30T08:16:00.004+03:00

Dementa. Generalitati

Dementele reprezinta afectiuni neurodegenerative caracterizate printr-o deteriorare persistenta si progresiva a functiilor cognitive (memoria, orientarea, capacitatea de invatare, atentia, gandirea, limbajul, calculul, judecata). In evolutia dementelor se asociaza frecvent tulburari psihocomportamentale (apatie,tulburari psihotice,tulburari depresive).
Sunt afectiuni frecvente, incidenta lor crescand cu varsta, astfel ca dupa varsta de 65 ani afecteaza aproape 10% din populatie.
Cele mai frecvente forme de dementa sunt dementa Alzheimer, dementa vasculara, dementa asociata bolii Parkinson, precum si formele mixte de dementa.
Dementele cauzate de boli infectioase (meningite, encefalite), dementele medicamentoase (antidepresive triciclice, barbiturice, litiu), cele asociate tumorilor cerebrale, precum si cele asociate afectiunilor endocrine (hipotiroidism, sindrom Cushing) sunt mai rare, reprezentand sub 8% din numarul total de cazuri de dementa. Ele sunt considerate reversibile/partial reversibile sub tratament curativ adecvat.

Diagnosticul dementei

Conform ghidurilor de practica medicala, criteriile de diagnostic pentru dementa (indiferent de cauza) sunt urmatoarele:

1. Aparitia si dezvoltarea mai multor deficite cognitive:
a. OBLIGATORIU afecarea memoriei (scaderea capacitatii de a invata informatii noi sau de a evoca informatii invatate anterior)
b. cel putin o afectare din cele de mai jos:
- afazie (tulburare de limbaj)
- apraxie (afectarea abilitatii de a executa activitati motorii intr-o anumita secventa si cu un anumit scop)
- agnozie (incapacitatea de a recunoaste sau identifica obiecte)
- afectarea functionarii executive (organizare, planificare, abstractizare, secventializare).
2. Deficitele cognitive de mai sus reprezinta un DECLIN fata de nivelul anterior de functionare
3. deficitele cognitive nu apar exclusiv in cursul unui episod de delirium
4. Exista criterii de diagnostic pentru stabilirea etiologiei dementei care se adauga acestora
5. Afectarea memoriei este obligatorie, dar este posibil ca aceasta sa nu fie semnul dominant
6. Pentru acuratetea diagnosticului deliriumul si tulburarile confuzionale se exclud prin diagnostic diferential

In mod obligatoriu evaluarea unui pacient cu dementa trebuie sa cuprinda urmatoarele investigatii si examinari (nu neaparat in aceasta ordine, ci mai curand in functie de tabloul clinic individual):

- datele de anamneza: sunt extrem de importante si vor fi obtinute atat de la pacient , cat si de la familia acestuia sau de la persoanele care pot furniza date despre debutul, antecedentele si factorii de risc, precum si despre evolutia starii pacientului.
- examenul clinic general, pe aparate si sisteme, este esential, pentru ca poate depista o afectiune care este insotita de manifestari de tip dementa (hipotiroidism, anemii severe, sindrom Cushing, SIDA).
- examenul neurologic este important pentru ca poate decela semne neurologice ale unor boli (boala Wilson), dar si pentru ca poate face diagnosticul diferential intre o dementa vasculara si dementa Alzheimer.
- examenul psihiatric poate pune in evidenta depresia, tulburari psihotice, stari confuzionale, anxietate, iritabilitate.
- examenul neuropsihologic este obligatoriu, prin aplicarea de teste si scale de evaluare. Dintre acestea cele mai importante si in acelasi timp cele mai folosite sunt : MMSE (Mini Mental State Examination) si testul ceasului.
- analizele de laborator: vor fi efectuate analizele uzuale (hemoleucograma, glicemie, uree, creatinina, ionograma serica, transaminaze). Pe langa aceasta, in anumite cazuri pot fi efectuate serologii pentru boli infectioase (SIDA, sifilis), probe toxicologice (medicamente, alcool, droguri).
- explorarea imagistica (CT, RMN) are scopul de a confirma diagnosticul clinic de dementa( in dementa Alzheimer atrofia lobului temporal si a hipocampului) sau de a exclude alte afectiuni ( tumora cerebrala). De aceea este necesara efectuarea unui CT nativ (fara substanta de contrast).

Nevralgia trigeminala. Partea a 2-a

2009-09-14T08:54:00.003+03:00

Tratament

Tratamentul medical este prima alegere, in caz de esec se apeleaza la interventia chirurgicala. Medicatia administrata NU modifica evolutia bolii si nici nu scade frecventa crizelor dureroase, scopul terapiei fiind exclusiv controlul durerii pana la aparitia remisiunii sau pana la momentul interventiei chirurgicale.

Tratamentul se incepe cu un singur medicament, a carui doza va fi crescuta progresiv pana cand devine eficient sau pana la momentul aparitiei reactiilor adverse. Daca medicamentul initial ales nu este eficient, se incearca un alt preparat.

Clase de medicamente folosite:

Antiepileptice: cel mai frecvent folosita este Carbamazepina, initial in doze mici, crescute progresiv pana la nivelul la care controleaza simptomele. Ulterior doza poate fi scazuta prin tatonare si chiar se poate renunta la administrare daca nu mai apar episoade dureroase. Alte preparate utilizate sunt Oxcarbazepina (un analog al Carbamazepinei), Gabapentin, Lamotrigina, Phenitoin (avand avantajul administrarii intravenoase in episoadele severe ale bolii) si acidul valproic.

Antidepresivele de tipul amitriptilinei, nortriptilinei, doxepinei, clomipraminei, au actiune analgezica si pot fi folosite cu succes in tratamentul nevralgiei trigeminale.

Baclofenul se foloseste de obicei in asociere cu un antiepileptic (Carbamazepina) si necesita prudenta la reducerea dozelor, putand apare fenomene de tip crize convulsive, iluzii, halucinatii, daca se intrerupe brusc administrarea.

Recomandari pentru pacient:

- nu initiati un tratament decat la indicatia medicului.

- nu intrerupeti brusc administrarea unui preparat.

- adresati-va medicului curant daca tratamentul este ineficient, daca apar simptome noi sau daca durerea a devenit insuportabila.

- tineti un jurnal al durerii in care sa notati frecventa aparitiei crizelor, cat de intensa este durerea, cat de eficient este tratamentul. Acest lucru este util atat pentru stabilirea dozei si a orarului de administrare a medicamentelor, cat si pentru evaluarea raspunsului la tratament.

Tratamentul chirurgical actual este rezervat cazurilor ce nu au beneficiat de ameliorare a durerii prin tratament medical si, evident, nevralgiei de trigemen simptomatice (secundare) odata cu descoperirea cauzei organice.

Initial se identifica ramura nervului trigemen care este afectata, in functie de aceasta se alege si procedeul operator cel mai convenabil.

Tratamentul percutan cu radiofrecventa face ca durerea sa diminue prin provocarea unei amorteli permanente in teritoriul ramurii afectate. Alta metoda mai riscanta si cu rezultate inferioare radiofrecventei este sectionarea radacinii nervoase afectate. Injectarile efectuate cu alcool sau cu glicerol pot fi eficiente in anumite situatii.

Rata de recidiva dupa aceste proceduri nu este de neglijat, iar reaparitia durerii impune repetarea interventiilor.

Decompresia neuro-vasculara este o alta metoda chirurgicala, mai complexa decat precedentele. Are riscurile unei interventii chirurgicale pe creier, cu anestezie generala si consta in aplicarea unei piese de teflon intre radacina afectata si vasul de sange ce o comprima. De remarcat ca, in cazul acestui tip de interventie, pacientul nu va ramane cu amorteala permanenta la nivelul fetei, ca in situatiile de mai sus. Si in cazul acestui tip de interventie rata de recidiva se situeaza la 15-20%, ceea ce impune un nou tratament chirurgical (radiofrecventa).

Nevralgia trigeminala . Partea 1

2009-09-08T08:19:00.010+03:00

Date generale

Este o afectiune caracterizata prin aparitia unor dureri de scurta durata (secunde, minute), foarte intense - descrise de bolnav ca un "soc electric" sau "lovitura de pumnal" - care debuteaza si se sfarsesc la fel de brusc, la nivelul unei jumatati a fetei (hemifata) in teritoriul inervat de nervul trigemen. Acesta este un nerv senzitiv si se distribuie fiecarei jumatati a fetei prin trei ramuri: mandibulara, maxilara si oftalmica. In mod obisnuit, durerea este limitata la una sau cel mult doua ramuri ale nervului. Evolutia in timp tinde sa devina tipica - cu intervale dureroase tot mai lungi si mai intense, iar remisiunile tot mai scurte. Sunt si situatii in care evolutia este considerata atipica: durere persistenta si raspuns slab la tratamentul medicamentos. In cadrul nevralgiei trigeminale sunt descrise doua forme: - nevralgia esentiala (idiopatica, clasica) despre care vom vorbi in continuare - nevralgia secundara (simptomatica) care se datoreaza unei afectari structurale a nervului trigemen (tumori, malformatii vasculare, accidente vasculare, traumatisme cerebrale, boli infectioase si inflamatorii.

Mecanisme de producere

Exista mai multe teorii cu privire la mecanismul aparitiei: - teoria centrala: afectarea functionala a sistemului nervos central duce la descarcarea rapida a impulsurilor de la nivelul nucleului nervului trigemen (mecanism asemanator epilepsiei). - teoria periferica: afectare functionala a sistemului nervos periferic cu demielinizarea (pierderea tecii de mielina) la nivelul radacinii nervului trigemen. Acest proces de demielinizare se datoreaza conflictului vasculonervos (un vas de sange in contact cu nervul, pulsatiile vasului irita nervul si determina descarcari rapide de impulsuri nervoase). - teoria mixta: are la baza o combinatie intre un factor central si un factor mecanic periferic.

Diagnostic clinic

Urmatoarele caracteristici ale durerii sunt importante pentru punerea corecta a diagnosticului:
- sediul durerii: la nivelul unei hemifete, cel mai frecvent maxilar, mandibular si mai rar la nivelul ochiului (ramura oftalmica).
- caracterul durerii: este descrisa de pacient ca cea mai intensa durere suferita vreodata, ca un "soc electric" sau ca o "lovitura de pumnal". Intensitatea durerii este maxima de la debut si dispare brusc.
- durata: de la cateva secunde pana la 3-4 minute, urmate de o perioada de linistire. De asemenea, se pot grupa in salve urmate de o perioada asimptomatica. Pe termen lung perioadele fara dureri se pot intinde pe parcursul catorva luni.
- aparitia: durerea poate apare spontan, dar poate sa fie si provocata. Stimuli obisnuiti ca atingerea cu un obiect sau cu mana, spalatul, rasul, mestecatul, curatarea dintilor, vorbitul pot declansa durerea. Acesti factori au fost numiti trigger (tragaci), iar existenta unor zone la nivelul fetei unde acestia declanseaza durerea, a dus la denumirea de zone trigger (aripa nasului, barbia, regiunea buzelor, gingia).
- comportamentul de evitare este un important indiciu pentru diagnostic. In majoritatea situatiilor in care apar cefalee sau dureri faciale, pacientul tinde sa aplice comprese calde sau reci, sa maseze zona respectiva. In cazul acesta pacientul va evita orice manevra sau gest care duce la aparitia durerii.
- aspect tipic al durerii pentru fiecare pacient in parte.

Investigatii suplimentare

RMN cerebral este necesar pentru excluderea unei nevralgii trigeminale secundare (simptomatice).

Diagnostic diferential

Pe baza examenului neurologic completat cu examenul RMN se vor exclude urmatoarele afectiuni:
- nevralgia trigeminala secundara (simptomatica)
- migrena
- nevralgia postherpetica
- durerea faciala atipica
- algii vasculare ale fetei

Contact

2009-09-04T11:15:00.005+03:00

Durerile de spate. Lumbago si lombosciatica (partea a 3-a)

2009-09-01T09:20:00.008+03:00

Tratament

Tratamentul in lombosciatica urmareste mai multe obiective si anume:
- calmarea durerii
- combaterea contracturii musculare
- indepartarea discului sau a fragmentului discal in anumite situatii (chirurgical).

Tratamentul igienopostural inseamna repaus la pat pe o perioada de timp cuprinsa intre cateva zile si 2-3 saptamani. Bolnavul va gasi singur o pozitie antalgica (pozitia corpului in care durerile se resimt mai putin sau dispar). Cel mai adesea acestia stau culcati pe o parte avand genunchii indoiti. Aceasta pozitie permite relaxarea musculaturii contractate si scaderea presiunii exercitata de disc asupra radacinilor nervoase.
Tratamentul medicamentos are drept scop combaterea contracturii musculare si ameliorarea durerii. Contractura musculara determina ingustarea gaurilor de conjugare, mentinand astfel conflictul nervos si consecutiv durerea. De aceea este necesara administrarea unor medicamente numite miorelaxante sau decontracturante (Mydocalm, Clorzoxazona) sau utilizarea efectului miorelaxant al unor medicamente (Diazepam).
Combaterea durerii se poate face cu analgezice uzuale si antiinflamatoare nesteroidiene, acestea fiind eficiente in majoritatea cazurilor.
Fizioterapia si kinetoterapia. Kinetoterapia nu se adreseaza fazei acute, fiind indicata si avand efecte favorabile numai dupa ce contractura musculara si durerile au cedat. In schimb, fizioterapia (proceduri cu ultrasunete, electroterapia) asociata masajului terapeutic ( atentie nu masaj de relaxare sau revigorant!) pot fi initiate in aceasta perioada in functie de particularitatile cazului. Recomand efectuarea fizioterapiei si kinetoterapiei (exercitiile Williams) in clinici/cabinete specializate, sub supraveghere atenta, pentru a evita agravarea simptomatologiei prin efectuarea unor exercitii incorecte sau neadecvate.
Tratamentul chirurgical. Nu mi-am propus descrierea tehnicilor chirugicale, ci expunerea situatiilor care prezinta indicatie operatorie. Foarte important este faptul ca indicatia operatorie este pusa pe criterii clinice si NU imagistice. Evident, trebuie avuta in vedere corelarea datelor clinice cu cele imagistice, insa un examen RMN NU va stabili niciodata oportunitatea unei interventii chirurgicale.
- indicatie operatorie de urgenta pentru: deficitele motorii importante, sindromul de coada de cal, compresiunile medulare instalate recent, sciatica hiperalgica insotita de semne neurologice.
- indicatie operatorie ferma:deficitele neurologice obiective persistente neameliorate de tratamentul conservator (repaus, tratament medicamentos, recuperare medicala)
- indicatie operatorie prezinta si sciatica hiperalgica persistenta dupa un tratament corect efectuat 4-6 saptamani in spital sau 8-10 saptamani in ambulator.

In incheiere cateva sfaturi pentru bolnavii cu lombosciatica:
- evitarea suprasolicitarii coloanei prin ridicarea si/sau transportul unor greutati mari.
- evitarea miscarilor de rotatie la nivelul axului coloanei efectuate brusc.
- mentinerea unei greutati corporale in limite normale.
- evitarea ortostatismului si a decubitului prelungit.

Durerile de spate. Lumbago si lombosciatica (partea a 2-a)

2009-08-25T08:22:00.004+03:00

Aspect clinic

Lumbago inseamna contractura dureroasa a musculaturii paravertebrale de la nivel lombar ce determina limitarea miscarilor pe care pacientul le poate face la acest nivel. Contractura musculaturii lombare este consecutiva iritarii nervilor lombari de catre nucleul deplasat.
Pacientul este imobilizat in pozitii antalgice (in care durerea este mai mica sau mai usor de suportat),iar anumite miscari (ex. aplecarea trunchiului in fata pentru legarea sireturilor, ridicarea unui obiect de pe jos, asezarea si ridicarea de pe scaun) fie sunt imposibil de efectuat, fie genereaza dureri puternice.

Lombosciatica presupune prezenta durerilor la nivelul regiunii lombare si iradierea (plecarea din acest punct) durerii de la acest nivel pe membrul inferior pana la nivelul degetelor (in unele situatii). Durerea poate fi insotita de alterarea sensibilitatii cu aparitia senzatiilor de furnicaturi, arsuri sau diminuarea/ disparitia sensibilitatii superficiale intr-un anumit teritoriu. De asemenea, poate apare deficitul motor (pareza) ce reprezinta o urgenta neurochirurgicala.
Lombosciatica este rezultatul iritarii radacinilor nervului sciatic de catre discul intervertebral sau fragmente migrate ale acestuia, asa cum am vazut in prima parte.
ATENTIE! Lombosciatica are evident acelesi manifestari si in cazul tumorilor medulare cu localizare la nivel lombar, in cazul bolilor inflamatorii si infectioase cu aceasta localizare, astfel incat un examen clinic neurologic nu poate duce la diagnostice de tipul discopatie lombara, protruzie discala sau hernie de disc. Acestea sunt notiuni de diagnostic imagistic (radiografie, CT, RMN) si nu de diagnostic clinic. Ele sunt cauza (cea mai frecventa) crizelor de lumbago si a lombosciaticii, dar nu singura: de aceea examenul neurologic va trebui completat la indicatia medicului neurolog cu un examen imagistic.
In functie de nivelul afectarii discale (L4-L5, L5-S1) simptomele se regasesc exact in zonele ce sunt inervate de radacinile respective.

Investigatii

Asa cum am vazut mai sus, examenul neurologic trebuie completat cu un examen imagistic. Cel mai corect, dar nu intotdeauna si cel mai la indemana (fie din cauza costurilor, fie din cauza accesibilitatii sau a contraindicatiilor ce limiteaza aceasta examinare) este efectuarea unui examen RMN (MRI/IRM) de coloana lombara. Acesta ofera date despre cauza lombosciaticii si natura compresiei respective. Rezultate inferioare RMN-ului ofera CT-ul (computer tomograful), dar indispensabile in anumite situatii, mai ales in cele in care nu se poate efectua examen RMN.

Durerile de spate. Lumbago si lombosciatica (partea 1)

2009-08-19T08:02:00.006+03:00

Date generale

Coloana vertebrala la nivelul regiunii lombare este compusa din 5 vertebre, care se continua inferior cu osul sacru.
Intre vertebre (la nivelul tuturor regiunilor coloanei vertebrale) se afla discul intervertebral. Acesta este format dintr-o regiune periferica - alcatuita din tesut conjunctiv fibros - numita inelul fibros si o portiune centrala, gelatinoasa care poarta numele de nucleu pulpos.
Datorita structurii sale (lame concentrice de colagen in numar mai mare anterior de nucleul pulpos si in numar mai mic posterior de acesta), rezistenta mecanica a inelului fibros este mai mica posterior.
Nucleul pulpos este o structura hidrofila (atrage si capteaza apa). Datorita acestei proprietati cat si formei sale, acesta mentine tensiunea ridicata la nivelul ansamblului format din nucleu, inel si corpul vertebral. Acest lucru se intampla chiar si in conditii de repaus si este benefic pentru ca mareste elasticitatea coloanei vertebrale si amortizeaza socurile mecanice.

Mecanism de producere
Sloicitarile coloanei lombare (de exemplu ridicarea greutatilor mari sau cu spatele intr-o pozitie incorecta) afecteaza structura inelului fibros care se poate fisura.
In acest moment nucleul pulpos migreaza catre fisura constituita la nivelul inelului fibros. Daca efortul fizic este continuat in acelasi ritm, fisura de la nivelul inelului fibros se largeste, iar nucleul pulpos poate ajunge in contact cu radacinile nervoase ale maduvei spinarii determinand o durere violenta. De asemenea, nucleul pulpos se poate rupe, iar fragmentele rezultate pot ajunge in canalul medular.
Discopatie se numeste primul stadiu de deteriorae ce presupune fisura inelului fibros si integritatea nucleului pulpos.
Hernie discala este stadiul in care nucleul pulpos migreaza printre fisurile de la nivelul inelului fibros si/sau se fragmenteaza

Pareza faciala periferica

2009-08-05T08:05:00.014+03:00

Introducere. Notiuni generale

Este rezultatul afectarii nervului facial, care in mod obisnuit asigura inervatia musculaturii de la nivelul fetei (exista o pereche de nervi faciali sau numarul VII, astfel incat fiecare nerv asigura inervatia muschilor de pe jumatate de fata).
Se deosebeste de pareza faciala de tip central (intalnita in accidentele vasculare) prin lipsa deficitului motor la nivelul membrului/membrelor de aceeasi parte si de lipsa tulburarii de limbaj, afectarea fiind strict la nivelul hemifetei. De asemenea afectarea muschilor frontali si orbiculari ai pleoapelor este mai severa in pareza faciala periferica deoarece acesti muschi primesc inervatie din ambele emisfere cerebrale (cortexul motor), in timp ce muschii faciali inferiori primesc inervatie numai de la o emisfera.
Componenta senzitiva/senzoriala e nervului facial este legata de transmiterea sensibilitatii gustative de la nivelul limbii (mai exact 2/3 anterioare) si a sensibilitatii tactile de la nivelul conductului auditiv extern (peretele anterior).

Cauze

Cea mai frecventa forma este considerata cea idiopatica sau paralizia Bell.
Alte cauze mai putin frecvente sunt:
- tumorile prin efect compresiv (neurinomul de acustic - tumora a nervului VIII) si prin invazie (a osului temporal) pot determina pareza faciala periferica
- Sindromul Ramsay Hunt, datorat virusului herpes zoster, asociaza parezei faciale si o afectare a nervului VIII, precum si o eruptie veziculoasa caracteristica la nivelul tegumentului cranian si la nivelul conductului auditiv extern.
- Poliradiculonevrita, sarcoidoza, boala Lyme sunt alte situatii in care apare pareza faciala sau chiar diplegia faciala.

Manifestari clinice

Ma voi referi in cele ce urmeaza la cea mai frecventa forma si anume paralizia Bell.

Debutul este brusc, iar amplitudinea manifestarilor neurologice este atinsa de regula in 48 ore. Astfel, coltul gurii de partea afectata este cazut, santul nasogenian si pliurile cutanate sunt sterse, pleoapele nu se inchid complet (situatie in care se observa fenomenul Bell - la inchiderea pleoapelor ochiul este deviat in sus, iar prin fanta palpebrala se observa sclerele) permitand lacrimilor sa curga pe obraz. In functie de sediul leziunii se pot asocia: tulburare de gust in cele 2/3 anterioare ale limbii de aceeasi parte, tulburare de auz (hiperacuzie, hipoacuzie).

Investigatii

In mod obisnuit diagnosticul se pune pe baza anamnezei si a examenului neurologic. In cazul in care se suspicioneaza alte cauze ale parezei faciale periferice, se efectueaza:
- analize de sange: serologie (Boala Lyme)
- imagistica cerebrala: CT, RMN (tumori cerebrale)
- audiometrie (pentru a determina tulburarile de auz)

Tratament

Masuri generale - igiena oculara (clipitul fiind imposibil sau realizat cu dificultate, umezirea corneei nu mai are loc. Astfel pot apare ulceratii care in timp pot duce la pierderea vederii. De aceea, se recomanda toaleta locala riguroasa (existand riscul infectiilor locale) si umezirea corneei cu picaturi pe baza de metilceluloza). Protectia ochilor de razele solare trebuie de asemenea avuta in vedere.
- igiena cavitatii bucale: datorita tulburarilor de sensibilitate gustativa, pasajul alimentelor va fi incetinit. Periajul regulat al danturii va impiedica aparitia cariilor si a infectiilor locale.

Tratament medicamentos

Corticoterapia (Prednison, Metilprednisolon) pare a fi benefica si se pare ca scurteaza perioada de recuperare. Dupa unele pareri pot fi folosite ca alternativa AINS, cortizonul neaducand un beneficiu suplimentar fata de antiinflamatoarele nesteroidiene.
Antivirale (Acyclovir) datorita etiologiei presupus virale, singure sau in asociere cu corticoizi.

Migrena nu e o simpla durere de cap!

2009-07-27T19:02:00.024+03:00

Migrena este o forma particulara de cefalee, fiind descrisa inca din cele mai vechi timpuri si afectand in prezent aproape 15% din populatia activa. Este de aproximativ doua ori mai frecventa la femei decat la barbati.

Migrena are un caracter ereditar: se poate intampla ca intr-o familie in care bunica a suferit de migrena, fiica si chiar nepoata sa se confrunte cu aceasta suferinta.

Migrena este descrisa ca o durere de cap avand urmatoarele caracteristici: afecteaza in general o jumatate a capului (unilaterala), are intensitate moderat-severa, caracter pulsatil, amplificata de efortul fizic. Cefaleea survine periodic sub forma de atacuri cu durata de la 4 ore pana la 72 ore. In acest interval de timp pacientul prezinta, asociat durerii de cap, greata, varsaturi, ameteli, tulburari ale vederii si este deranjat de zgomote (fonosensibil) si lumina puternica (fotosensibil). Frecventa crizelor variaza de la o persoana la alta - la unii pot aparea de cateva ori pe luna, in timp ce altii au doar cateva crize pe parcursul intregii vieti. Cel mai adesea se intalnesc doua forme de migrena:
- migrena comuna (fara aura);
- migrena clasica (cu aura).

Migrena comuna este cea mai frecventa, avand caracteristicile prezentate anterior, in timp ce migrena clasica este precedata de un fenomen neurologic denumit "aura". In ce consta acesta? Frecvent apar tulburari vizuale de tipul luminilor scanteietoare (flashuri), zig-zag-uri luminoase ce preced cu 10-60 minute aparitia durerii de cap. Mult mai rare, dar mai severe, sunt tulburarile senzitive si motorii ce preced cefaleea, de tipul hemiparezelor tranzitorii.

De ce apare migrena?

Se pare ca este vorba despre un cumul de factori vasculari, chimici ce declanseaza periodic aceste episoade. O substanta denumita serotonina determina ingustarea vaselor din creier intr-o prima faza; ulterior, dupa epuizarea ei la nivel cerebral, vasele se dilata si se inflameaza. Ingustarea vaselor este cauza tulburarilor vizuale, iar dilatarea si inflamarea vaselor sunt raspunzatoare de aparitia durerilor de cap.

Cum se pune diagnosticul?

In principal, examenul clinic neurologic corelat cu istoricul familial, antecedentele personale si factorii declansatori ofera suficiente date pentru diagnosticul de migrena.

In anumite situatii (caracter atipic al durerii, debut brusc, alte simptome de insotire) se impun anumite investigatii suplimentare.

Tratamentul migrenei

Urmareste doua directii: tratamentul atacului migrenos si tratamentul profilactic. Indicatiile actuale ale tratamentului profilactic in migrena se refera la:

- pacienti ce prezinta o frecventa mare a atacurilor (>3 in interval de o luna), eventual asociat cu un risc al supradozarii medicatiei pentru faza acuta;

- medicatia de faza acuta ineficienta, prezenta unor reactii adverse importante;

- prezenta unor forme mai rare de migrena.

Tratamentul profilactic se va administra pe o perioada mai lunga de timp (in general peste 6 luni). Nu voi insista asupra tratamentului medicamentos intrucat el nu trebuie autoinitiat si nici autocondus din cauza riscurilor pe care le comporta. Una dintre situatiile cel mai frecvent intalnite este suprapunerea peste tabloul migrenei a unui tip de cefalee cu alte caractere de cat cefaleea migrenoasa (permanenta, atipica) datorata abuzului de analgezice. In schimb merita amintiti anumiti factori declansatori si masurile de evitare a acestora:

- Evitarea alimentelor ce contin tiramina: vin rosu, cascaval, branza maturata, nuci, ciocolata, citrice.

- Evitarea consumului excesiv de aspartam, a glutamatului monosodic (folosit in mancarea chinezeasca), a carnii cu nitrati - mezelurile, in special. De asemenea privarea si/sau abuzul de cofeina sunt importanti factori declansatori.

- Respectarea regimului somn-veghe.

- Evitarea suprasolicitarilor psihice si fizice.

- Dintre factorii senzoriali: lumina puternica, zgomotele puternice, mirosurile intense (atat cele placute cat si cele neplacute).

Pe langa necesitatea evitarii factorilor declansatori, pacientul trebuie informat asupra caracterului afectiunii, modului de administrare al medicamentelor, riscului abuzului medicamentos si asupra necesitatii tratamentului sistematic, existand riscul aparitiei unor forme mai severe ca statusul migrenos si infarctul migrenos.

Nume:*
Email:*
Subiect:*
Mesaj:*
Verification No.:*